Calendarul zilei de 30 noiembrie

În anul 1938 moare Corneliu Zelea Codreanu, liderul extremei-drepte naționalist creștine al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail din România interbelică, cunoscuți și sub numele de Legionari, Mișcarea Legionară sau neoficial, „Cămășile Verzi”.

în anul 1224: Regele Andrei al II-lea al Ungariei întărește privilegiul dat de înaintașul său, Geza al II-lea, populației săsești din Transilvania. Acest act, azi pierdut, este cunoscut sub numele de Andreanum. Regiunea colonizată de aceștia, cuprinsă între Oraștie și Baraolt, inclusiv ținutul locuit de secui, se organizează ca un teritoriu autonom cu numeroase privilegii, în schimbul unor obligații financiare și militare față de coroană;

în anul 1929 se redactează manifestul către țară al Partidului Național-Țărănesc, în care se regăsesc problemele fundamentale ale vieții economice și social politice și căile de soluționare a acestora

în anul 1947 la Bucureşti au loc manifestații ale populației evreiești din România, care salută hotărârea ONU din 29 noiembrie, privind crearea unui stat evreiesc în Palestina;

în anul 1840 se înfiinţează la Sibiu, prima asociaţie a meşteşugarilor (Uniunea meseriaşilor), fiind urmată de asociaţii asemănătoare la Braşov (1841), Bistriţa, Mediaş (1844) şi Sighişoara (1847), având drept scop sprijinirea meşteşugarilor pentru a se putea adapta la cerinţele moderne şi ale producţiei industriale.;

în anul 1936 se naşte la Bucureşti, Mitică Popescu, actor român;

  Subscribe  
Notify of