Ellie Goulding – Sixteen

Ellie Goulding cântă despre cum este să ai 16 ani în noua piesă „Sixteen”. Melodia primeşte un videoclip în care o adolescentă face micile descoperiri ale vârstei Sweet Sixteen. Ellie reflectă la acea perioadă în maşina sa.

„Sixteen” prezintă două fete de liceu care fac toate şotiile tipice vârstei. Fură din magazine, se dau în leagăne şi escaladează zone interzise. Fumează, beau, se prostesc şi se joacă toate jocurile adolescentine ale unei zile tipice de chiul. Ellie Goulding îşi pune în evidenţă vocea, cu un instrumental minimalist în fundal, dominat de bas şi un sintetizator discret.

Aventura tinerelor continuă într-o sală de jocuri video, unde fetele se întâlnesc cu băieţi şi experimentează cu sărutări pasionale. Spre final de clip vedem cum Ellie Goulding nu este singură în maşină, ci cu aceeaşi prietenă din copilărie, acum ambele maturizate, dar cu aceeaşi poftă de viaţă şi de zâmbete inocente.

Despre acest release Ellie a declarat următoarele:

„Sunt foarte încântată să împart „Sixteen” cu toată lumea. Acea vârstă a fost un an cheie pentru mine în multe moduri şi această piesă este apropiată de inima mea. Mă duce înapoi la zilele inconştienţei de adolescent şi sper să ne reamintească de inocenţa tinereţii.”

  Subscribe  
Notify of