shrimp skewers on a plate

Frigărui de creveți la grătar

Cu siguranță îi vei impresiona pe cei dragi dacă în loc de friptura de porc vei prepara creveți la grătar. Este un meniu mai ușor de digerat, mai sănătos și la fel de gustos. Iată ingredientele și modul de preparare!

Ingrediente:

– 500 de grame de creveți decorticați;

– 3 linguri de suc de lămâie;

– 1 lingură de sos de soia;

– 1 lingură de muștar;

– 2 căței de usturoi pisați;

– 1 lingură de zahăr brun;

– 2 lingurițe de pastă de curry.

Mod de preparare:

  1. Într-un vas, amestecă toate ingredientele, iar la final adaugă și creveții. Acoperă vasul cu un capac și lasă la marinat o oră, într-o ladă frigorifică (sau în frigider, dacă ai la dispoziție).
  2. După o oră, pune creveții pe frigărui, iar sosul marinat se pune la fiert timp de câteva minute.
  3. În timp ce sosul fierbe, pune frigăruile cu creveți pe grătar, timp de 3 minute, pe fiecare parte. Trebuie stropiți din când în când cu sosul marinat.

La final, servește frigăruile de creveți alături de sosul astfel obținut.

Iată câteva sugestii de rețete la grătar pe care merită să le încerci de 1 mai! Alege rețeta care te tentează cel mai mult și uimește-ți prietenii cu priceperea ta!

  Subscribe  
Notify of