Home - Life-Show - împlineşte 80 de ani

împlineşte 80 de ani

Actor, expert în arte marţiale şi scriitor, Carlos Ray “Chuck” Norris s-a născut la 10 martie 1940, în Ryan, Oklahoma, SUA, potrivit imdb.com.

Între 1955 şi 1958, a învăţat la Liceul North Torrance, în California, apoi s-a înrolat în Forţele Aeriene ale SUA şi a fost trimis la baza americană Osan Air din Coreea de Sud. Aici a început să studieze Tang Soo Do, o artă marţială bazată pe karate, informează Agerpres.

În 1962, a renunţat la cariera militară, preferând-o pe cea de instructor de autoapărare. În anii ’60, a deschis peste 30 de săli şi locuri de antrenament dedicate practicării artelor marţiale, printre clienţii săi aflându-se nume celebre precum Steve McQueen şi Priscilla Presley. De altfel, McQueen a fost printre primii care au observat aptitudinile actoriceşti ale lui Chuck Norris.

În paralel, Norris a participat la numeroase concursuri de arte marţiale. În 1968, a devenit Campionul Mondial de Karate la categoria mijlocie, titlu pe care l-a apărat, cu succes, de cinci ori. În 1974, a hotărât să se retragă din viaţa competiţională.

În 1972, faimosul Bruce Lee l-a invitat pe Chuck să filmeze împreună o scenă a filmului “Revenirea Dragonului”, conform chucknorris.com. Confruntarea dintre cei doi experţi ai artelor marţiale, desfăşurată pe fundalul Colosseumului din Roma, a fost punctul forte al peliculei şi rampa de lansare pe marile ecrane pentru Chuck.

Cinci ani mai târziu, Chuck Norris avea să deţină primul său rol principal, în pelicula “Breaker! Breaker!”. Au urmat filme precum “Good Guys Wear Black” şi “Forced Vengeance”, apreciate de public pentru genul de personaj interpretat de Norris: un tip calm, modest şi care întotdeauna preferă să găsească soluţiile pacifiste şi rezonabile. Însă atunci când nu are altă soluţie, rezolvă lucrurile foarte direct şi eficient datorită aptitudinilor sale războinice.

Unul din principalele sale succese pe marele ecran a fost “Missing in Action”, film lansat în 1984, în care Norris joacă rolul unui fost prizonier de război care se întoarce în Vietnam pentru a-şi elibera camarazii de arme rămaşi acolo. Filmul a fost bine primit de public, astfel încât, în chiar anul următor, a apărut continuarea. Aceste două filme au avut o semnificaţie aparte pentru Norris, care îşi pierduse fratele, Wieland, pe câmpurile de luptă din Vietnam, arată site-ul biography.com.

În 1985 a apărut pelicula “Code of Silence”, în care interpretează un poliţist justiţiar din Chicago, pe nume Eddie Cusack, ce reuşeşte să facă ordine de unul singur nu doar pe străzile dominate de organizaţii rivale de gangsteri, dar şi în rândurile forţelor de ordine, în care se infiltraseră unele personaje iresponsabile.

Un alt mare succes cinematografic a fost, pentru Chuck Norris, filmul de acţiune “The Delta Force”, din 1986, în care a jucat alături de legendarul actor Lee Marvin.

  Subscribe  
Notify of